Site icon laZiar.ro

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a găzduit Gala Premiilor „Excelența în jurnalism” 2025

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a găzduit unul dintre cele mai așteptate și relevante evenimente ale mass-media: Gala Premiilor „Excelența în jurnalism”, care a onorat cu distincțiile Uniunii unii dintre cei mai redutabili profesioniști ai presei din România.

În prezența unui public care a umplut până la refuz Teatrul „Ion Creangă ” din București, au fost decernate distincții pentru toate segmentele mass-media, într-o atmosferă de strălucire și bucurie care va rămâne mult timp în memoria afectivă a celor prezenți.

Alături de prestigioșii jurnaliști nominalizați și de laureații Premiilor UZPR s-au aflat, pentru a-i aplauda călduros, jurnaliști din toate generațiile, reprezentanți ai mediului academic, ai vieții sociale, politice și culturale, precum și patroni de presă – cu toții dornici să-i celebreze pe colegii de breaslă care s-au remarcat prin activitatea lor în această profesie de o importanță deosebită pentru întreaga societate.

Jurnaliștii premiați au fost prezentați de colegi cu renume în domeniu, care au punctat felul în care fiecare dintre cei care au primit Premiul „Excelența în jurnalism” s-a distins pe frontul informării, indiferent de platforma de comunicare. La rândul lor, profesioniștii media distinși cu Premiile UZPR s-au declarat mândri și onorați de acest trofeu care încununează o muncă neîntreruptă pentru public, dublată de vocație, de o energie nesecată, de altruism și dedicare.

Gala Premiilor UZPR a demonstrat, o dată în plus, că „Excelența în jurnalism” se manifestă pe deplin, indiferent de vremuri, și că rămâne un pilon al oricărei societăți cu valori autentice.

PRESA SCRISĂRevista Ateneu
CARTE DE PRESĂMircea Pospai și Rodica Pospai Păvălan
RADIORadio France International
TELEVIZIUNEAlina Grigore – TVR Info
  Adriana Stoian – Euronews
  
PRESA ONLINEHot News – Proiect PULS
TINERI JURNALISTIVictor Vreme
FOTOREPORTAJLucian Tudose
  
CORESPONDENT DE RĂZBOI   Cristian Lupașcu – Agerpres
MANAGEMENT DE PRESĂFlorin Brușten, SRR
FILIALA ANULUIFiliala Iași – Grigore Radoslavescu
OPERA OMNIAMario H. Balint
PREMII SPECIALEDoina Dabija – Literatura și arta
 Centrul de presă Basilica
 Andreea Esca – Pro TV

Dacă apreciezi acest site, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version